Bunissima

In societatea actuala, vizualul este deja consacrat ca un element principal in orice. Vorba cea veche, “Ce-i frumos si lui dumnezeu ii place,” a pornit cu siguranta tocmai de la ideea ca nimeni nu poate sa respinga ceva frumos, sa nu aprecieze, sa nu recunoasca valoarea, sau sa nu manifesteze vreo afinitate mai profunda, intru suflet sau trup. Aceasta idee a fost apoi ridicata la rangul de cvasi-axioma prin puterea dumezeiasca, cu care a fost inzestrata.

Frumusetea este peste tot. Sunt atragatoare orasele frumoase, interioarele frumoase, videoclipurile, spoturile publicitare, posterele, afisele. Frumusetea este insa, de cele mai multe ori, reprezentata de femei. Si nu ma refer literalmente la faptul ca femeile sunt frumoase, pentru ca nu asta ma intereseaza chiar acum, ci la vizualul care apeleaza la acest tip de frumusete pentru a vinde. Pentru ca, in fond, societatea se hraneste din evolutie, vanzand sau/si cumparand.

Lucrurile sunt in esenta destul de simple. Eu nu fac parte din nici o miscare feminista, nu consider ca femeile sunt superioare si nici ca barbatii (in majoritatea lor) ar putea trai fara ele. Nu e o problema de interdependenta cat este una ontologica, o stare de fapt, in care trebuie sa traim in armonie. Dar, uneori lucrurile intra in obscuritate cand vine vorba despre abuzul de imagine si de sexualitate. Sa fie oare adevarat ca sexul vinde?

Desi industria pornografica se adreseaza, dincolo de simtul vizual, si altor simturi, ea incepe de la femei, care si ele pornesc de la “look.” Ca si in industria pornografica, imaginea femeii (se) vinde peste tot. In show biz, in advertising, in filme. Simona sensual si Fata de la pagina 5 asigura o mare popularitate “Libertatii.” Intr-una din reclamele Kinder Bueno nu e nici pomeneala de copii, dar mie mi se pare ca totusi Kinder inseamna kinder. Cu toti copiii subintelesi sau nu, domnisoara este destul de matura pentru a fi poate educatoarea lor.

In cele din urma, cu toata sofisticarea milenara a speciei, ceea ce ne vorbeste cel mai bine este ceea ce se adreseaza instinctelor, sentimentelor, partii “irationale” din noi, daca pot sa ii zic asa.

Este intotdeuna iluzia care vinde, insa diferenta dintre iluzie si dorinta este atat de greu de sesizat, incat acestea doua se intrepatrund, ramanad doar hotararea de a “cumpara” sau nu ceea ce vezi. Iluzia este aceea ca odata cu produsul vei deveni si tu mai cool(a) sau mai aratoasa sau mai interesanta. Dorinta, y comprise.

Iar pentru barbati, e la fel de simplu. Tot o iluzie, chiar daca se vede, e o iluzie, pentru ca fata de la pagina 5 nu o sa vina sa iti faca tie curat in lenjerie sexy si nici nu o sa iti spele masina cea noua, luata de la salonul auto (- sintagma care deja merita sa fie trecuta in dictionar la genul feminin). Numai daca nu e cumva prietena ta. Sau doar dorinta. Sau, ma rog, vointa.

Tocmai de aceea femeile, ca sex, vand, si toata lumea cumpara.