Bunissima

De ce de fiecare data cand ninge inima imi palpita cu o bucurie copilareasca? E ceva ce aproape nu pot sa controlez, pentru ca in secunda urmatoare stiu ca nu mai sunt copil, ca nu ma mai dau cu sania si ca nu mai am nici o bucurie in a sta uda pe afara toata ziua, de dragul de a ne juca toata gasca de la bloc cu zapada in toate modurile posibile. De cate ori nu ne duceam acasa plangand sau razand, ochind de fiecare data usa pe care aveam sa iesim dupa ce ne vom fi schimbat pe fuga…

Este si acum ceva magic in zapada si atunci cand ninge parca totul e mai placut si mai proaspat. Nu pot sa concep Craciunul fara frig sau zapada, precum cei din emisfera cealalta, si totodata stiu ca m-as fi adaptat fara sa imi pun vreo intrebare daca as fi trait acolo. Insa aici se intampla sa ninga in iarna cu Craciunul. Si atunci cand ninge, parca intri intr-o oaza seculara de liniste, cu arbori albi si inghetati, nisip cu reflexii de ploaie de stele, si cu ape adanci de cer rece-ntunecat.

Happiness is not actually the man’s usual state of mind. Because, for some reasons and for centuries, people have changed that heavenly state of being, as prescribed in Genesis, to a more pragmatic state of existence. The usual self is not happy, is just eager to do things. When you are doing things you can’t be happy, but if you are not doing things, you can’t be too happy either. So, as paradoxal as it is, these two ways of existence are intertwined and yet they exclude each other like magnets with the same polarity. It is a real blessing that life is so fragmented into little pieces so that you do not perceive all its changes.