Bunissima

‘Se numeste rugaciunea domneasca pentru ca ne-a fost data de hristos si ne rugam impreuna cu el cu insasi cuvintele sale:

‘”Tatal nostru care esti in ceruri” - este chemarea lui dumnezeu ca cel ce (aici trebuia “care”, ca el este, s-ar zice, o persoana, imateriala ce-i drept, dar indubitabil cineva) ne-a creat. Iar cuvantul “in ceruri” cheama inaltarea gandului spre ale lui dumnezeu si departarea de cele lumesti.’ Si cu totii o facem fantastic de bine. Adica ne inaltam la ceruri, deci, ne departam de cele lumesti si cam asa ceva. Cel mai des cand avem nevoie de ceva

‘”Sfinteasca-se numele tau” - recunoastem sfintenia lui dumnezeu si cerem sa coboare intre noi, peste noi, in noi. Ne luam angajamentul ca-l vom sfintii in comportament, ganduri, cuvintele noastre.’ Sigur ca ne luam angajamentul, sigur, daca dai ceva la schimb.

‘Trebuie sa inlocuim injuraturile: “mancate-ar raiul”, “luate-ar domnul”, “fire-al tatalui.”‘ Sa inlocuim injuraturile cu ce? A inlocui, adica, ceva cu ceva. Nu poti sa inlocuiesti ceva fara sa spui ce. E ca si cum ai compara ceva fara sa spui cu ce. Oricum, e mai plapitant sa te ia dracu’ decat sa te ia domnu’. In plus, stiti cu totii ce se intampla cand te ia domnu’ fie ca vrei sau nu. E cam ireversibil.

“Vie imparatia ta” - ii cerem sa reverse pacea, bucuria existenta in ceruri peste noi si sa ne invrednicim de a cunoaste in veci.’ A cunoaste ce? Religia nu stie ce e ala un C.D.? C.I.? Ce ce?!

“Faca-se voia ta, precum…” - ii cerem puterea de a savarsi binele, asemeni ingerilor sai, care se supun fara sa carteasca, implinind poruncile fara mahnire si cu toata recunostina fata de Dumenzeu. Fara mahnire, fara carcoteala, ei, foaie verde de trifoi, ai dat-o ca lupu-n oi! Romanu’ e altfel. Noi le-am inventat pe mahnire, pe carteala, pe nerecunostinta…

“Painea noastra, cea de toate zilele” - grija pentru trup dar si pentru cele necesare aproapelui nostru, castigata prin munca. Nu doar pentru trup sa ne ingrijim, ci ii cerem “Painea noastra cea spre fiinta” - painea spirituala si sufleteasca ce se dobandeste prin cunoasterea cuvintelor din evanghelie si impartasirea cu trupul si sufletul.’
Varianta 1 de comentariu: … ăă, cred ca ai incurcat filmu’ “painea spre fiinta” e din filmu’ care se cheama “alta rugaciune” sau “alte cuvinte sacre inventate de om.”

Varianta 2 de comentariu: mi se pare ca fraza asta, care este, nu prea are mare sens, adica, totu’ e cam ca dansa intr-insa.

Varianta 3 de comentariu: mai lasa trupul la o parte ca p-ala trebuie sa-l expunem pa hi5. Chiar daca avem 11-12 anisori. (nu imi cereti exemple, ca nu vi le dau, e suficient de jenant sa vezi fete de 11 ani in pozitii de hustler si machiate si (ne-)imbracate ca la televizor)

Concluzii
1. Daca tot te hotarasti, ca profesor de religie sa facii comentarii religioase, studiu sau analiza pe “text” religios, macar fa una mai inteligenta. Astea sunt niste boraturi pe care copii nu ar trebui niciodata sa trebuiasca sa le invete pentru un amarat de 10 care oricum nu conteaza nici in viata, nici in viata familiala, personala, sufleteasca sau/si spirituala, whatever.

2. Daca religia e obligatorie si daca unii copii sunt de alte religii, atunci ce, ii convertiti? Ah, nu ce alte religii?!! Eretici, si nu alta!

3. Daca a sti religie e atat de important, de ce nu se preda macar asa, ca povesti sau intr-o forma adecvata ce scrie in biblie? Sa se povesteasca ce scrie in vechiul si noul testament. Inainte erau desene animate cu personaje care cumva ajungeau “inapoi” si treceau prin toate momentele reprezentative din biblie. Macar erau instructive, invatai ceva. Acum s-au dus si nu mai avem decat Totally Spies, Naruto si alte chestii pentru generatia pop-cheapHipHop-hi5-messenger. Sa stie si copii astia ce inseamna biblia de fapt, sa stie ce invataminte se trag din biblie, care este “istoria” care sta la baza neamului abrahamic. Ce e aia re-li-gi-e!

4. Si ca tot veni vorba de religiile abrahamice, de ce sa nu se predea o istorie a religiilor acestora? De ce sa nu fie lasati ei, copii, sa aiba puterea de decizie. “Hai mama la biserica, ca e pastele. -Nu mama, eu nu vin, ca m-am facut evreu.”

Ah, nu, mii de scuze cuvioase, imi pare rau ca am pomenit tocmai de stramosii crestinilor, adica evreii, care sunt ca niste rude sarace care te jeneaza de fiecare data cand sunt prezente sau cand se aduce aminte de ele. Alungi ideea dintr-un gest al mainii ca si cum ai alunga o musca.

A si, am uitat, ce ar face bietii preoti daca nu ar mai preda si ei pe ici pe colo in caz ca enoriasii nu si-au onorat darile intru cele sfinte si eventual nu le-a ramas destula mancare si vin de pe la pomeni, paste, una-alta, donatii pentru o noua biserica?

DISCLAIMER: aceasta este o lectie de religie adevarata, predata in clasa a sasea. Comentariile imi apartin si imi pare rau daca lezeaza pe cineva, dar n-am ce face. Mi se pare de prost gust sa predai asa ceva unor copii de clasa a sasea intr-un limbaj de mult apus, cand ei au nevoie sa faca diferenta intre sexualitatea care le este bagata pe gat cu forta si a isi trai varsta adecvat, intre a fi hip si cool daca au un telefon ultima generatie si a fi modesti si concentrati asupra unor hobby-uri productive cum ar fi cititul, sportul, intre binele care inseamna bun simt si raul care inseamna aroganta. Si in cele din urma, dar foarte important, intre a invata ca spiritualitate nu inseamna religiozitate ci un anumit mod de a trai, a trai in sine.