Bunissima

Aveam o vecină foarte nebunatică înainte. De fapt nici măcar nu era prea nebunatica dar nu am alt cuvânt pentru ea, care să sune îndeajuns de bine. Vecina asta a mea avea tot felul de prietene, unele mai frumoase, altele mai mult sau mai puţin inteligente. Nu că eu străluceam, dar măcar ma prefăceam. Una dintre ele era Ramona. Nu mai ştiu dacă pe Ramona o cunoscusem în vizită la vecina sau în discotecă, era şi asta unul dintre locurile lor preferate.

Cu Ramona nu schimbasem niciodată prea multe vorbe, mi se părea o tipă liniştită, care nu avea prea multe de spus, dar nu era genul de tipă retrasă, pur şi simplu avea o atitudine anume, un fel de ştiu-ce-fac, sunt cool, vorbesc cu tine dacă am eu chef.

ÃŽn orăşelul acela mic, oamenii se deosebesc după anumite repere, după anumite standarde. Tinerii se deosebesc după studii. Unii învaţă multe manele, cum arata “colegii” de la discotecă ÅŸi cum să se îmbrace ca ÅŸi cum ar fi rapperi bad-asses din U.S.ÅŸi cum să îşi asorteze lanÅ£urile false de aur ăăăă… fals. AlÅ£ii învaţă la facultatea privată din oraÅŸ iar alÅ£ii învaÅ£a în alte oraÅŸe mai mari si mai frumoase.

Fata asta, Ramona, le facuse pe toate, deÅŸi nu avea decât 21 de ani anu’ trecut. Mă rog, aproape pe toate. La un moment dat era super îndrăgostită de un “ÅŸmecher” care făcea măgarii pe net. Când s-a terminat cu tipul asta de ÅŸmecherie, băiatul s-a dus în Italia la furat… pardon, la lucrat. Când i-au pus aÅŸtia interdicÅ£ie pe Italia, se însurase deja cu tipa în cauza, aÅŸa că era liber ca pasărea cerului sa zboare înapoi în Italia.

După o vreme vecina mi-a spus că au divorţat. Şi că se căsătoriseră de fapt pentru nume. Mda, pentru că el avea interdicţie în Italia. Siiigur ca da. Părea o poveste de iubire aşa de frumoasă, care la douăzeci de ani culmina deja cu o căsătorie. Nici o problemă, nu mai e nevoie de maturitate sau de bani mulţi, căsatoria e zooop3r kul (pupici, inimioare şi sclipici la greu) la orice vârstă! Păcat de frumuseţe de rochie şi banii pentru organizarea nunţii.

Oricum, mă întâlnesc cu Ramona după o vreme. Eram la un rave party, nu ÅŸtiu ce căuta ea acolo, ca nu erau manele. De fapt ÅŸtiu, lucra, dar chiar nu ÅŸtiu de ce nu lucra la discotecă. Acolo aveau manele la kilogram, fără număr. Haha! (Ok, aici trebuie sa ma opresc, sa îmi trag vreo două palme “lasă-le naiba de manele, că fiecare om cu aia mă-sii, mai abÅ£ine-te fată”). Åži m-am gândit că ar fi drăgut să schimbăm vreo doua cuvinte.

Mi-a spus că nu se mai ducea la facultate. Mersese până atunci la o facultate privata, Spiru sau aşa ceva. Am întrebat-o cu vădită părere de rău - deşi nici nu ar fi trebuit să îmi pese - de ce şi dacă e sigură? Mi-a zis ca nu are rost să se ducă, e pierdere de timp şi profesorii sunt nişte incompetenţi care-i fac pe studenţi să îsi piarda timpul şi că o să îşi cumpere diploma pur si simplu, fără să se mai ducă la cursuri.

Eu sunt de modă veche. Nu m-aÅŸ angaja în domeniul în care am terminat (ÅŸtiu, las-o aÅŸa, e doar o forma de a spune) fară a mă asigura că îmi amintesc cel puÅ£in ce am studiat - glumesc - fară a revedea tot ce ar trebui să ÅŸtiu, ba chiar mai mult dacă aÅŸ avea timp. Altfel, de ce sa vrei o diplomă cumpărată în felul ăsta… Doar ca să îţi găseÅŸti un job ca manager la McDonalds?

Cred că unora le place sa umble cu cioara vopsită după ei, atât timp cât îi face să arate bine în faţa altora. Eu una prefer cioara mea naturelle. (Asta da replică!)