Bunissima

ÃŽn urmă cu aproximativ trei ani, pe când locuiam la BraÈ™ov, încă mai foloseam metoda “trimisul pe autocar” a diverse obiecte, pachete, plicuri È™i cam tot ce era necesar. La un moment dat tatăl meu, deÈ™i nu tâmplar de meserie, a dat formă unor scânduri pentru o masă care urma să fie asamblată de viitorul proprietar. Cum avea să se dovedească mai târziu, răbdare, un ciocan, multe cuie È™i mult zgomot au făcut treaba. A È›inut un an È™i ceva fară să se rupă, rezistând la greutate È™i zgâlțâindu-se la orice atingere. ÃŽn final am dezasamblat-o È™i am auncat-o.

Proaspăt fabricată, masa a ajuns cumva în București, la sora mea. Pentru că ea nu avea nevoie de ea, s-a hotarât de comun acord că masa îmi va reveni, și că mi-o va trimite pe autocar. Zis și făcut. O trimite și îmi spune că șoferul vrea o sută cincizeci de mii trei sute de mii (adica 15 30 ron, dar la vremea respectivă se folosea sistemul vechi), pe care urma să i-i dau eu la destinație, pentru că ea nu îi dăduse binemeritatul bacșiș. Și că i s-a părut că șoferul era țigan. Cerea prea mult. Nu căra el masa în spate de la București, ci stătea doar stingheră in spatele autocarului.

Când a sosit Șoferul, mi-a zis ca nu poate să lase din preÈ›, pentru că el chiar avea un bon tăiat de firmă pentru suma aia, pe care mi-l poate arăta chiar pentru a îmi dovedi, după ce îl face… Că e prin urmare imposibil să îmi dea masa fără banii ăia. Am stat, cred, mai bine de o jumate de ora încercând să-l conving că ăsta e un fel de jaf la scală mică, un fel de È™antaj, si că nu poate să sechestreze un bun ce nu-i aparÈ›ine. Mai ales că eu îi oferisem cincizeci de mii, o sumă foarte rezonabilă la vremea aceea. I-am zis că nu am telefon să o sun pe sora mea, ca să imi confirme suma, el insistând să o sun, È™i că sora mea îmi spusese doar ora la care ajunge masa, nu È™i suma. El nu È™i nu. Voia banii toÈ›i, aÈ™a cum erau pe bon. Ba putea să lase la minim o sută zece, dar nu mai puÈ›in. Am încercat să fac apel la un sentiment uman de înÈ›elegere acolo, de compătimire sau de milă, ceva, ba chiar am dat-o È™i pe partea religioasă, spre ruÈ™inea mea, pentru că… uf, nu sunt religioasă. Nu am reuÈ™it să o duc la capăt cu el. Mi-a zis să ma prezint cu toÈ›i banii a doua zi la cutare oră, că dacă nu aruncă masa pe nu È™tiu unde, pe autostradă, doar să nu mi-o dea, aÈ™a cum mi-a spus franc.

Șoferul era țigan, într-adevăr. Lăcomia lui m-a frustrat enorm în seara aceea. L-am urât pentru că s-a comportat fără pic de bun simț, aceeași stare de spirit și valoare morală pe care țiganii o exploatează în general la ceilalți. Și pentru că am simțit că era determinat să profite pur și simplu de situație, fără alte considerente, simplu si curat, fără mustrări de conștiință. Însă nu am renunțat. Știind care era compania la care era angajat, am căutat, am sunat, am navigat pe internet, până am aflat cine era șeful, cu care am și vorbit a doua zi și i-am prezentat situația. Nu știa prea multe despre șofer așa ca mi-a zis să revin cu un telefon. În scurt timp am ajuns din nou la autogară, cu aceiași cincizeci de mii și cu mobilul în buzunar. Îmi zice Șoferul:
-Ai toți banii?
-Nu, dar cred că ar trebui să iei cei cincizeci de mii.
-De ce aÈ™ face asta?
-Pentru că, zic eu scoțând telefonul din geacă, dacă vrei, putem să vorbim cu șeful tău să vedem ce are și el de zis.
Furios, se duce la mașină și scoate un sac de rafie plin de lemnărie. Pe fața lui am văzut că de obicei nu e el cel înfrânt. Nu e niciodată prea târziu. Întinde mâna și îi dau cincizeci de mii.

Corpus Christi street

Corpus Christi port

South Padre Island beach

South Padre Island water tower

South Padre Island street to the ocean