Bunissima

După ce m-am trezit și m-am spălat pe față, ca să pot vedea mai bine, am avut plăcuta supriză de a descoperi fulgi de zăpadă căzând peste acoperișul clădirii din față și peste copacii încă verzi.

Amintiri din trecut au apărut precum luminile de la geamurile unui tren în noapte ce trece clănțănind cu repezeală pe lângă tine.

Amintiri plăcute, din România copilăriei mele, cu umbrele focului din soba de teracotă jucând voios pe pereÈ›i, È™i bunica mea care își făcea zgomotos cafeaua în camera de mijloc, la ivirea zorilor…

Au apărut amintiri mai puÈ›in plăcute, din zilele lungi de generală când aveam mereu picioarele ude pentru că la vremea aceea încă nu se fabrica încălțăminte bună. Cât de lung îmi părea drumul de la È™coală până acasă, chinuită fiind de foamea de la sfârsitul orelor È™i de picioarele ude. Și idiotul ăla, unu’ Luță, care mi-a dat cu un bulgare mare de zăpadă în cap È™i după aia a râs, ca È™i cum eu începusem să plâng spre amuzamentul lui. Cred ca nici în ziua de azi nu are prietenă, pentru că era bou, de rasă.

Am revăzut chiar și ziua în care aveam vreo patru-cinci ani iar sora mea vreo doi-trei, când ea a cazut în fund, cu costumul ei de fâș albastru cu blăniță albă sintetică, și se uita răcnind înciudată la mine printre lacrimi, din poteca făcută cu lopata în zăpada cât mine de înaltă. Și cât de satisfăcută eram eu la necazul ei.

Revenind însă în lumea asta pragmatică și făra empatie, azi A NINS ÎN HOUSTON.

Și nu e zi orice zi ziua în care ninge aici! O zi în care ninge aici, e un eveniment, e un motiv pentru oameni să panicheze È™i să facă nesfârÈ™ite comentarii pe twitter, să se mire încontinuu că NINGE ca È™i cum Pământul ar fi fost invadat de alieni, cu tot felul de scenarii apocaliptice despre cum nu o să mai ajungă ei acasă, cum o să îngheÈ›e toate highwayurile lor numeroase ca firele de păr de pe spatele unei maimuÈ›e, cum lumea o să se oprească È™i cum o să fie mai rău decât un COD ROȘU. Ba pentru unii e motiv sa plece de la job la juma’ de zi, să fie acasă în caz că stratul de zăpadă se face mai mare de 1cm, iar pentru alÈ›ii chiar să nu se mai ducă la mucă deloc, că, ce pana mea, ninge!

Eu una am învățat la școală temperatura la care îngheață apa în Celsius, și aici în Farenheit, și, compilând știința asta cu datele de pe accuweather.com care spunea că erau 6 grade C la amiază (zăpada era deja lapoviță, dar lapovița e aici pentru avansați) iar că în următoarele două săptămâni temperaturile vor fi practic în medie 10 grade, am concluzionat că fericirea de a vedea zăpada de un metru pentru o mică perioadă, măcar de Crăciun așa, îmi este practic refuzată de zeul vremii. Ca un deget imens gesticulând în ceruri: NU-NU!

Oamenii de aici nu au auzit de accuweather.com. Dar, problema lor nu e faptul că nu știu să dea un search pe google ci că nu știu temperatura la care îngeață apa.

E un festival care are loc în fiecare an È™i durează două luni. Adică încă mai aveÈ›i timp să aplicaÈ›i pentru viză È™i să veniÈ›i să vizitaÈ›i, bineînÈ›eles, dacă doriÈ›i. Dar cum nu mă preocupă modul în care vă petreceÈ›i vacanÈ›ele (deÈ™i sincer, nu e mare lucru de văzut, la o adică, fac eu rapid un rezumat!) o să merg mai departe în încercarea mea de a îmi aminti cam care e treaba cu festivalu’ asta. Dar mai bine las imaginile pe care le-am imortalizat să vorbească de la sine, sunt foarte elocvente. Imaginile sunt imortalizate cu preÈ›ioasa mea camera foto. A, apropo, am făcut totuÈ™i o mica descriere la fiecare fotografie, ca să aveÈ›i o idee cât de cât despre ce reprezintă.

Unu’ care vindea murături la copii.

O adunătură de oameni.

Decorul general.

Au apărut și unii din Războiul Stelelor în schemă.

Regele cu alaiul său la picnic.

Una care se maimuțărea pe acolo.

Una care nu se maimuțărea.

Una care mustăcea, știm noi de ce.

Un grup (după cum vedeți, fata de mai sus face parte din grupul acesta) de dansatoare indoano-balcano-braziliene (au zis ceva și de România la un moment dat, pe bune) care cică dansau țigănește, așa ziceau ei, dar de fapt erau dansuri orientale din alea din buric, după cum reiese și din îmbrăcămintea lor.

Cam așa a fost. Dacă mai vreți detalii, mă duc înapoi la festival, la cerere. Ma gasiți la numelemeu coadă de maimuță houstonrenaisancefestival punct com

Conform “cotidianului” Cancan, copilul a fost salvat de dumnezeu. Mai exact aici. ÃŽn caz că își vor călca pe sufletul lor dumnezeiesc È™i vor schimba textul (lucru de care ma îndoiesc profund pentru că în general oamenii sunt prea orgolioÈ™i È™i se iau prea în serios), citez: “Insa pentru neglijenta mamei, Dumnezeu nu a vrut sa il pedepseasca pe micut, astfel ca bebelusul a scapat nevatamat.”

Eu i-am întrebat dacă sunt cumva cotidian creÈ™tin sub acoperire, dar nu au vrut să îmi răspundă sau n-au mai vrut să plătească programatorul pentru formularul de comentarii, că È™i aÈ™a e prea mare eforul pentru angajaÈ›i să modereze comentariile, È™i mai ales să accepte critici. Astfel au mai mult timp să discute È™tirile in stilul “pe uliță”. AÈ™a că formularul pentru comentarii e doar de formă ;

Și vreau sa multumesc pe această cale cotidianului 9am, care a reuÈ™it nemaipomenita performanță de a copia întocmai lălăiala de cancan. Adică deja aveam eu o părere slabă despre ei, dar de data asta chiar arată cât de puÈ›in le pasă de orice. Da’ de reclame le pasă.

After the Fryday’s concert with the Decemberists, Saturday’s Arctic Monkeys were sadly missed because we got there later, and this one concert was actually on time. We had been busy gorging on sourdough pretzels, beer and German wursts at a different venue.The fortunate but infortunate event was a pale copy of the real Oktoberfest organized by St. Arnold’s, but at least I got the first ever stein for free… after paying some 50 $ for the ticket. I am saying this because it is not easy to get things for free. I had previously gotten a free Budweiser hat from a very good looking girl, but I am not big on red hats or bud for that matter. At least I can use the stein. I like to look at it mostly, and the colors are lovely.

I also got hooked with this incredibly handsome guy, was crazy, believe me!

But I digress. What I meantersay was that the concert season is not over, and tooo-night it is Thievery Corporation!

Am visat azi noapte un terrier albastru care vorbea. Eu eram nespus de fericită. Era o minune de câine, empatic, inteligent, cu spirit de lider. Cu o usoară și scurtă ezitare, reacție foarte omenească, m-a recunoscut cu bucurie după multă vreme, în același apartament în care a apărut și data trecută, tot în vis. Nu mai știu dacă atunci vorbea, poate o fi evoluat. Mi-ar plăcea sa am câinele albastru care vorbește, dar nu știu cum să îl iau cu mine. De aia sunt tare tristă.