Bunissima

Eram în clasa a 12-a și aveam niște sandale din alea cu talpa înaltă în genul anilor 70. Părinții mei ne luaseră pe mine și pe sora cea mică să mergem să schimbăm niște bani.

Mama îl avertizase pe tata înainte să plecăm, și încă o dată pe drum: “Bărbate, să nu cumva să te lași amețit de vr’un bijnițar din ala, că aștia sunt șmecheri, știu eu,”“Nu mami, nu, cum să mă duc…“ a venit răspunsul lui împăciuitor.

În centru, toate schimburile valutare erau închise în afara de doi bișnițari care puseseră satisfăcuți ochii pe noi și care ne abordară cu încredere de îndată ce eram îndeajuns de aproape pentru a ne vorbi.

Numărară ei banii în fața noastră, apoi noi o dată, ei încă o dată, și cerură bani de o bere. “Nu” veni răspunsul prompt al mamei de vreo câteva ori, când se saturară să întrebe.

După ce întoarseră spatele, mama dădu ordin: “Numără banii”.

Tata se execută.

Erau cu 500 de mii mai puțin. Or, în urmă cu 8-9 ani, asta era o sumă considerabilă de bani.

“Aoleo, pring gang, fugi!”

Eu îmi luai avânt cu cei 172 cm ai mei și cu sandalele cu platformă de înca 20 cm, cu ochelarii de soare bine înfipți în nas, mama cu sora cea mică în brațe, și alergăm, alergăm.

Ura și determinarea să nu-i las pe Șmecheri să scape după ce ne prostiseră într-o manieră așa de grosolană, mă ghidară probabil în așa fel încât să nu mă împiedic și să îmi rup picioarele, din cauza sandalelor - singurele pe care puteam să le aleg din toate încălțările în ziua aceea ne-norocită! și din cauza ochelarilor de soare, care mă ajutau împotriva luminii unei zile de vară cu un cer înnorat și apăsător.

Trecurăm pe lângă o grădiniță unde trebăluiau niște zidari, și mama întrebă din fugă:”Văzurăți doi bărbați alergând?”

“Pe acolo” arătară câteva salopete stropite de var.

Mă oprii să scanez toată strada, dar nici urmă de ei. N-avusei însă timp să îmi pierd speranța, că ceva îmi atrase atenția: o mașină neagră accelerând dintr-o parcare chiar peste stradă de mine, prin al cărei parbriz fumuriu îi văzui capul blondului. Spre surpriza mea, mașina se oprii la semafor! Ce bucurie! Aveam așa o sete să fac dreptate!

O luai la fugă și avusei îndrăzneala de îmi planta picioarele, cu deja infamele încălțări, direct în fața mașinii, cu mâinile bubuind pe capotă:”Da-ți-ne banii!.” Ei începură să gesticuleze din mașină, să mă dau la o parte, refuzând să se lase intimidați de mine.

“Ce bani?” “Știți voi mai bine!”

Încearcară ușor să mă ocolească, însă traficul din partea opusă nu le permise asta. Oamenii, pe stradă, se opreau, ascultând, întrebând. Le spusei înfruntător: “Eu de aici nu mă mișc până nu îmi dați banii!” Mama apăru cu zidarii și cu tata.

Povestea începu să se răspândească. Răufăcătorii începură să dea semne de iritare, păreau puțin nervoși. Eu eram convinsă că nu mai au pe unde scăpa, și le zâmbeam triumfătoare, proțăpită în fața mașinii și cu mâinile încrucișate.

De pe asfaltul fierbinte al unei zile cenușii de vară, oamenii începură să vocifereze scăzut și acuzator: “Da-ți-le banii! Da-ți-le banii!” Zidarii se apropiară ca un rău augur, cu mistriile lor albite de var, și, rezemați de mașina bișnițarilor sau cu mâinile pe capotă, le spuseră ferm: “Da-ți-le dom’ne banii la oameni!”

Șmecherii erau acum foarte nervoși. Își calculară din priviri șansele și întrebară cu un aer servil și ofensat: “Nici de-o bere, dom’le?”

Unul din ei îmi întinse cei cinci sute de mii, din care mă simții obligată să dau bani de o bere zidarilor.

Eu nu înțeleg de ce toată lumea râde de Geoană pentru că a avut curajul orbesc să spună că împotriva lui s-au folosit forțe oculte, dar toată lumea ia în serios ideea că un om invizibil din cer, care, prin forțele oculte ale lui, guvernează cumva destinele, gândurile și curajul de a înfrunta viața așa cum e ea.

Dar Haiti, oamenii aia ce au făcut? A, așa cum a zis un mare idiot la teve aici, e din cauză că au făcut pact cu diavolul.

După ce m-am trezit și m-am spălat pe față, ca să pot vedea mai bine, am avut plăcuta supriză de a descoperi fulgi de zăpadă căzând peste acoperișul clădirii din față și peste copacii încă verzi.

Amintiri din trecut au apărut precum luminile de la geamurile unui tren în noapte ce trece clănțănind cu repezeală pe lângă tine.

Amintiri plăcute, din România copilăriei mele, cu umbrele focului din soba de teracotă jucând voios pe pereți, și bunica mea care își făcea zgomotos cafeaua în camera de mijloc, la ivirea zorilor…

Au apărut amintiri mai puțin plăcute, din zilele lungi de generală când aveam mereu picioarele ude pentru că la vremea aceea încă nu se fabrica încălțăminte bună. Cât de lung îmi părea drumul de la școală până acasă, chinuită fiind de foamea de la sfârsitul orelor și de picioarele ude. Și idiotul ăla, unu’ Luță, care mi-a dat cu un bulgare mare de zăpadă în cap și după aia a râs, ca și cum eu începusem să plâng spre amuzamentul lui. Cred ca nici în ziua de azi nu are prietenă, pentru că era bou, de rasă.

Am revăzut chiar și ziua în care aveam vreo patru-cinci ani iar sora mea vreo doi-trei, când ea a cazut în fund, cu costumul ei de fâș albastru cu blăniță albă sintetică, și se uita răcnind înciudată la mine printre lacrimi, din poteca făcută cu lopata în zăpada cât mine de înaltă. Și cât de satisfăcută eram eu la necazul ei.

Revenind însă în lumea asta pragmatică și făra empatie, azi A NINS ÎN HOUSTON.

Și nu e zi orice zi ziua în care ninge aici! O zi în care ninge aici, e un eveniment, e un motiv pentru oameni să panicheze și să facă nesfârșite comentarii pe twitter, să se mire încontinuu că NINGE ca și cum Pământul ar fi fost invadat de alieni, cu tot felul de scenarii apocaliptice despre cum nu o să mai ajungă ei acasă, cum o să înghețe toate highwayurile lor numeroase ca firele de păr de pe spatele unei maimuțe, cum lumea o să se oprească și cum o să fie mai rău decât un COD ROȘU. Ba pentru unii e motiv sa plece de la job la juma’ de zi, să fie acasă în caz că stratul de zăpadă se face mai mare de 1cm, iar pentru alții chiar să nu se mai ducă la mucă deloc, că, ce pana mea, ninge!

Eu una am învățat la școală temperatura la care îngheață apa în Celsius, și aici în Farenheit, și, compilând știința asta cu datele de pe accuweather.com care spunea că erau 6 grade C la amiază (zăpada era deja lapoviță, dar lapovița e aici pentru avansați) iar că în următoarele două săptămâni temperaturile vor fi practic în medie 10 grade, am concluzionat că fericirea de a vedea zăpada de un metru pentru o mică perioadă, măcar de Crăciun așa, îmi este practic refuzată de zeul vremii. Ca un deget imens gesticulând în ceruri: NU-NU!

Oamenii de aici nu au auzit de accuweather.com. Dar, problema lor nu e faptul că nu știu să dea un search pe google ci că nu știu temperatura la care îngeață apa.

Să-ți spun cam cum stă treaba de Halloween pe aici…

Deci, de Halloween aici copii se îmbracă în tot felul de costume și bat la ușile de prin cartier sau din zona în care locuiesc. Ei fie se adună în grupuri de mai mulți copii cu părinții lor, fie se duc singuri cu părinții, câte un copil ici colo plus părintele aferent. Uneori părinții sunt îndeajuns de într-o ureche, știi, încât să se puna la mintea copiilor și să poarte și ei niște costume ieftine cumpărate de la Wal Mart. Cred.

La trickortreating se dau versiuni în miniatură a pachetelor de bomboane emenems, Starburst, miniciocolățele in gen Twix, Mars, Miiiilky Milky Way, caramele, și multe multe altele de care românu’ nu are habar pentru că aici e prea mult din orice, care se pot cumpăra de obicei toate amestecate într-o pungă de un kilogram….

Stai așa…

De obicei o familie cumpără mai mult de o pungă… O cunoștință de-a mea mai avea trei pungi pline după trick-or-treat, pentru că Halloweenul e și o ocazie bună să bagi zahar în tine fără să te simți vinovat de a fi irosit atâta bunătate de zahar la pătrățele adică …

Cică inițial se dădeau și mere, dar cineva a avut bri-lianta idee să bage groaza in lume, răspândind zvonul că vezi doamne s-au găsit lame de ras în merele glazurate și dăruite la trickortreat. Deși nu s-au găsit niciodată dovezi clare sau, mă rog, nu au fost puternice îndeajuns, oamenii au crezut și lumea dă acum decât dulciuri că alea sunt mai sigure … nu o să bage ei lame de ras în ciocolată! Și de parcă toata aiureala asta nu ar fi fost îndeajuns, unii iși mai și decoreaza casele cu tot felul de stafii din plastic, crede-mă sunt foarte neverosimile stafiile alea, cu păianjeni, pânze de paianjeni si multe alte chițibușuri.

Cum religia nu îmi scapă nici de data asta și - vezi - că vine Crăciunul, trebuie să aduc vorba și acum. Ca și cu celelalte sarbatori de peste an, biserica a încercat la un moment dat să prostească pleava încă o dată, încercând să asocieze Halloweenul cu o sărbătoare religioasă pe care tocmai o inventase, dar căreia nu i se găsise… “corespondentul păgân,” da, corespondentul peste care sa fie colată. De data asta, clar, nu le-a ieșit prea bine.

Ce-am făcut eu de Halloween? Ce-am făcut…

Pai… copii încep aici să bată la ușa cam pe la apusul soarelui, și după căderea nopții trick-or-treating se termină. Cu puțină vreme înainte de apus, fără un scop anume, eu am plecat la magazin. Acolo mi-am amintit că nu aveam nici o bomboană în casă și am petrecut vreo câteva ore printre rafturile nesfârșite de produse menite să provoace diabet dintr-o privire. Rezistența mea eroică în fața kilogramelor de glazură, ciocolată, vanilie cu ciocolată, alune cu ciocolată, caramel, biscuiți, napolitane, cookies, bomboane, jeleuri, prajiturele, pișcoturi, madeline, cupcakes, se micșora pe măsura ce avansam printre rafturile opulente si vesele, promițătoare de viitoare delicii fine. A fost singura data când mi-a părut rău ca nu mai sunt copil.

Cât despre copii adevărați, ei bine noaptea se lăsase deje de ceva vreme, așa că nu am mai luat nimic pentru ei. După ce am înfruntat curajoasă dulcile tentații, mai ales cele care aveau Heath în ele, nu am cumpărat decât niște brownies organice. Dar e okay, am cerut de la cunoștința aia de care ți-am zis ca mai avea trei pungi.. ăăăm am luat de la ea o pungă de bomboane a doua zi după Halloween. Măcar să mă pun și eu în spiritul sărbătorii.

Hehe, și tot în spirit sunt și azi…

Deși am încercat sa fac și un dovleac. Ăsta e, cam rea imaginea dar asta e.

E un festival care are loc în fiecare an și durează două luni. Adică încă mai aveți timp să aplicați pentru viză și să veniți să vizitați, bineînțeles, dacă doriți. Dar cum nu mă preocupă modul în care vă petreceți vacanțele (deși sincer, nu e mare lucru de văzut, la o adică, fac eu rapid un rezumat!) o să merg mai departe în încercarea mea de a îmi aminti cam care e treaba cu festivalu’ asta. Dar mai bine las imaginile pe care le-am imortalizat să vorbească de la sine, sunt foarte elocvente. Imaginile sunt imortalizate cu prețioasa mea camera foto. A, apropo, am făcut totuși o mica descriere la fiecare fotografie, ca să aveți o idee cât de cât despre ce reprezintă.

Unu’ care vindea murături la copii.

O adunătură de oameni.

Decorul general.

Au apărut și unii din Războiul Stelelor în schemă.

Regele cu alaiul său la picnic.

Una care se maimuțărea pe acolo.

Una care nu se maimuțărea.

Una care mustăcea, știm noi de ce.

Un grup (după cum vedeți, fata de mai sus face parte din grupul acesta) de dansatoare indoano-balcano-braziliene (au zis ceva și de România la un moment dat, pe bune) care cică dansau țigănește, așa ziceau ei, dar de fapt erau dansuri orientale din alea din buric, după cum reiese și din îmbrăcămintea lor.

Cam așa a fost. Dacă mai vreți detalii, mă duc înapoi la festival, la cerere. Ma gasiți la numelemeu coadă de maimuță houstonrenaisancefestival punct com

Yes, here they make a festival out of everything, you’d think. And yes, there really is an annual hot sauce festival. There were people selling their sauces, even though there was place for more, meaning there were not as many sellers as expected for a hot sauce festival.

People were walking around tasting sauces, buying sauce bottles and jars or the inevitable crap associated with events like this: hats, bowls, nice silk dresses, neckalces, stuff, or sitting at tables and eating mexican food, crawfish sausages, chocolate cheese cake, drinking beer, on the green grass, between the llittle shops, listening to a live zydeco band. Like good little fellow citizen.

We tasted some of the sauces. I was also kind of hungry so I kept tasting and tasting, encouraged by my companion who is an incurable hotness adept. I had to do an emergency stop after I was tricked into eating what must have been the hottest sauce I ever had in my entire life. It kept burning after a while, long after I felt like I was going to puke and my eyes were going to pop out of the eye socket. I do not remember at what point I had a brownie, but it was sure worth. Much better than hot sauce.

We still ended up with numerous bottles of hot sauce, the purpose of which eludes me, but it’s nice to have them and make colorful photos of them (also got a bowl of queso, but that one was not in the photo).

And, since I do not care for the hot sauce, I wish I had bought more brownies.

Am visat azi noapte un terrier albastru care vorbea. Eu eram nespus de fericită. Era o minune de câine, empatic, inteligent, cu spirit de lider. Cu o usoară și scurtă ezitare, reacție foarte omenească, m-a recunoscut cu bucurie după multă vreme, în același apartament în care a apărut și data trecută, tot în vis. Nu mai știu dacă atunci vorbea, poate o fi evoluat. Mi-ar plăcea sa am câinele albastru care vorbește, dar nu știu cum să îl iau cu mine. De aia sunt tare tristă.

‘Se numeste rugaciunea domneasca pentru ca ne-a fost data de hristos si ne rugam impreuna cu el cu insasi cuvintele sale:

‘”Tatal nostru care esti in ceruri” - este chemarea lui dumnezeu ca cel ce (aici trebuia “care”, ca el este, s-ar zice, o persoana, imateriala ce-i drept, dar indubitabil cineva) ne-a creat. Iar cuvantul “in ceruri” cheama inaltarea gandului spre ale lui dumnezeu si departarea de cele lumesti.’ Si cu totii o facem fantastic de bine. Adica ne inaltam la ceruri, deci, ne departam de cele lumesti si cam asa ceva. Cel mai des cand avem nevoie de ceva

‘”Sfinteasca-se numele tau” - recunoastem sfintenia lui dumnezeu si cerem sa coboare intre noi, peste noi, in noi. Ne luam angajamentul ca-l vom sfintii in comportament, ganduri, cuvintele noastre.’ Sigur ca ne luam angajamentul, sigur, daca dai ceva la schimb.

‘Trebuie sa inlocuim injuraturile: “mancate-ar raiul”, “luate-ar domnul”, “fire-al tatalui.”‘ Sa inlocuim injuraturile cu ce? A inlocui, adica, ceva cu ceva. Nu poti sa inlocuiesti ceva fara sa spui ce. E ca si cum ai compara ceva fara sa spui cu ce. Oricum, e mai plapitant sa te ia dracu’ decat sa te ia domnu’. In plus, stiti cu totii ce se intampla cand te ia domnu’ fie ca vrei sau nu. E cam ireversibil.

“Vie imparatia ta” - ii cerem sa reverse pacea, bucuria existenta in ceruri peste noi si sa ne invrednicim de a cunoaste in veci.’ A cunoaste ce? Religia nu stie ce e ala un C.D.? C.I.? Ce ce?!

“Faca-se voia ta, precum…” - ii cerem puterea de a savarsi binele, asemeni ingerilor sai, care se supun fara sa carteasca, implinind poruncile fara mahnire si cu toata recunostina fata de Dumenzeu. Fara mahnire, fara carcoteala, ei, foaie verde de trifoi, ai dat-o ca lupu-n oi! Romanu’ e altfel. Noi le-am inventat pe mahnire, pe carteala, pe nerecunostinta…

“Painea noastra, cea de toate zilele” - grija pentru trup dar si pentru cele necesare aproapelui nostru, castigata prin munca. Nu doar pentru trup sa ne ingrijim, ci ii cerem “Painea noastra cea spre fiinta” - painea spirituala si sufleteasca ce se dobandeste prin cunoasterea cuvintelor din evanghelie si impartasirea cu trupul si sufletul.’
Varianta 1 de comentariu: … ăă, cred ca ai incurcat filmu’ “painea spre fiinta” e din filmu’ care se cheama “alta rugaciune” sau “alte cuvinte sacre inventate de om.”

Varianta 2 de comentariu: mi se pare ca fraza asta, care este, nu prea are mare sens, adica, totu’ e cam ca dansa intr-insa.

Varianta 3 de comentariu: mai lasa trupul la o parte ca p-ala trebuie sa-l expunem pa hi5. Chiar daca avem 11-12 anisori. (nu imi cereti exemple, ca nu vi le dau, e suficient de jenant sa vezi fete de 11 ani in pozitii de hustler si machiate si (ne-)imbracate ca la televizor)

Concluzii
1. Daca tot te hotarasti, ca profesor de religie sa facii comentarii religioase, studiu sau analiza pe “text” religios, macar fa una mai inteligenta. Astea sunt niste boraturi pe care copii nu ar trebui niciodata sa trebuiasca sa le invete pentru un amarat de 10 care oricum nu conteaza nici in viata, nici in viata familiala, personala, sufleteasca sau/si spirituala, whatever.

2. Daca religia e obligatorie si daca unii copii sunt de alte religii, atunci ce, ii convertiti? Ah, nu ce alte religii?!! Eretici, si nu alta!

3. Daca a sti religie e atat de important, de ce nu se preda macar asa, ca povesti sau intr-o forma adecvata ce scrie in biblie? Sa se povesteasca ce scrie in vechiul si noul testament. Inainte erau desene animate cu personaje care cumva ajungeau “inapoi” si treceau prin toate momentele reprezentative din biblie. Macar erau instructive, invatai ceva. Acum s-au dus si nu mai avem decat Totally Spies, Naruto si alte chestii pentru generatia pop-cheapHipHop-hi5-messenger. Sa stie si copii astia ce inseamna biblia de fapt, sa stie ce invataminte se trag din biblie, care este “istoria” care sta la baza neamului abrahamic. Ce e aia re-li-gi-e!

4. Si ca tot veni vorba de religiile abrahamice, de ce sa nu se predea o istorie a religiilor acestora? De ce sa nu fie lasati ei, copii, sa aiba puterea de decizie. “Hai mama la biserica, ca e pastele. -Nu mama, eu nu vin, ca m-am facut evreu.”

Ah, nu, mii de scuze cuvioase, imi pare rau ca am pomenit tocmai de stramosii crestinilor, adica evreii, care sunt ca niste rude sarace care te jeneaza de fiecare data cand sunt prezente sau cand se aduce aminte de ele. Alungi ideea dintr-un gest al mainii ca si cum ai alunga o musca.

A si, am uitat, ce ar face bietii preoti daca nu ar mai preda si ei pe ici pe colo in caz ca enoriasii nu si-au onorat darile intru cele sfinte si eventual nu le-a ramas destula mancare si vin de pe la pomeni, paste, una-alta, donatii pentru o noua biserica?

DISCLAIMER: aceasta este o lectie de religie adevarata, predata in clasa a sasea. Comentariile imi apartin si imi pare rau daca lezeaza pe cineva, dar n-am ce face. Mi se pare de prost gust sa predai asa ceva unor copii de clasa a sasea intr-un limbaj de mult apus, cand ei au nevoie sa faca diferenta intre sexualitatea care le este bagata pe gat cu forta si a isi trai varsta adecvat, intre a fi hip si cool daca au un telefon ultima generatie si a fi modesti si concentrati asupra unor hobby-uri productive cum ar fi cititul, sportul, intre binele care inseamna bun simt si raul care inseamna aroganta. Si in cele din urma, dar foarte important, intre a invata ca spiritualitate nu inseamna religiozitate ci un anumit mod de a trai, a trai in sine.

Anticelulitic remodelant retractant cu efect de anti-recidiva o luna. Ajuta si la dureri de cap?

Pentru ca, desi nu mai stiu in ce retea sunt, telefonul meu imi spune ca e timpul sa o dau pe abba zabba, abba zabba, abba zabba.

Si imi vine sa cant “masina de spalat traieste mai mult cu calgon!”
Hakushika, m-am ametit.