Bunissima

Ma uitam din intamplare pe Discovery la o emisiune… cred ca se numeste Cum-va-mai-facem-scarba-azi. Acolo o adunatura de obsedati aduna niste viermi dezgustatori, asemanatori unor rame mari si grase. E vorba de o tehnica pe care ti-o poti perfectiona numai cautand viermi prin noroi cu rabdare si simuland foarte bine normalitatea, care se opune de aceasta data notiunii de anormalitate ca greata. Dupa ce ii iau in mana si ii evalueaza, ii cantaresc cu privirea pe toate partile, dupa toate acestea, culegatorii de viermi ii … spala, si asta tot cu mainile!! Mainile goale, fara manusi!!!
Apoi se duc sa ii numere, unul cate unul, incet, cu rabdare, atingand aceeasi forma alunecoasa, moale si rozalie de cate ori e nevoie. Ii numara pentru a-i vinde. Cred ca de-aia tipul ala prinsese numai 15, ca sa nu aiba ce sa numere. Si, pentru ca asta nu era de ajuns, trebuie sa demonstreze cum pot chestiile astea sa muste. Procedeul e simplu si consta in a plasa vreo duzina de viermi pe mana si a astepta ca unul sa scoata capul si sa muste. Si dupa toate astea trebuie sa mai si zambesti in fata camerei. Cred ca datu’ la boboci se intampla intre doua secunde de filmari. Acu’ io stau si ma intreb… daca viermii astia sunt folositi la pescuit, pestii care sunt prinsi cu ei or fi ajuns vreodata in Romania? Hmm, nu cred ca acei viermi cu pesti cu tot, dar am o teorie conform careia toti pestii sunt prinsi cu viermi si prin urmare cred ca trec din nou la o dieta vegetariana.
OK,OK, stiu ca nu o sa o fac iar, dar renunt definitiv la peste.
Culesul de melci e mai nobil decat pescuitul, nu implica nici viermi si nici carlige. Asa ca o sa incep sa mananc melci.

De cand sunt mica am avut o fobie de serpi. Nu era doar o teama sau o neplacere provocata de vederea vreunei asemenea creaturi, ci o reactie morbida la tot ce tinea de reptile in general si de serpi in special. Uram si cred (nu vreau sa ma concentrez prea tare) ca inca nu imi face placere sa ma gandesc la formele lor de taratoare reci si dezgustatoare. Visam foarte des serpi si de cele mai multe ori ma muscau in vis. Aveam senzatia ca simt piscatura cu adevarat iar cand ma trezeam ma uitam sa vad daca ma muscase vreun purice, un tantar, ceva… Nu era necesar sa ii vad si mi se facea parul maciuca, pentru ca nu cred sa fi vazut unul mai mult de o data. Iar cand ii apareau la televizor, preferam sa nu ma uit sau sa schimb canalul. Nu-i suportam nici macar pe cei facuti din lemn sau din plastic, toate formele serpesti mi se pareau scarboase.
Cu timpul am inceput doar sa-i visez, erau acolo, dar nu ma mai muscau. Uneori la fel de multi ca inainte, dar alteori mai putini. Cu timpul s-au imputinat vizibil si dupa aceea au disparut. Scapasem de cosmarul de a fi urmarita implacabil peste tot de ei. Cred ca deja incepe sa imi revina fobia… daca mai vorbesc mult despre ei, cel putin la plural.

Si astazi am avut o revelatie. Cand eram mici, ne duceau ai nostri la tara. Acolo aveam o casa veche in care nu mai locuia nimeni si pe langa care bunica spunea ca sunt serpi. Intr-o zi am gasit o gaura in gradina si, cu un betigas anemic, am zgandarit-o, am marit-o, am scobit eu acolo cat am scobit pana am vazut un cap iesind din ea. Era bineinteles un cap de sarpe mic si subtire. Cred ca imi aduc aminte si acum ca era de un verde deschis cu niste picatele negre. Cel putin asa mi-l amintesc. Nu crezusem ca perspectiva se putea schimba asa usor. Inainte de a-l vedea, cautam infrigurata gandind ca o sa le vin eu de hac serpilor. In clipa in care l-am vazut, toata determinarea mea s-a transformat intr-o teama de cosmar, mi se facuse o frica din aia seculara ca ma va musca, ca ma va urmari pana in casa, chiar daca voi alerga eu cat ma tineau picioarele. Am inceput sa il imping, sa il intep, sa il apas, sa il inghesui acolo, in pamant, cu obstinare, cu convingere, de parca ar fi fost o chestie de viata si de moarte, gandind, pe masura ce betigasul se faramita si se scurta, ca trebuie sa il inving. Am cautat cu privirea o noua arma de exterminare, o piatra, alt bat, o caramida, dar spre nenorocul meu nu erau prea multe chestii in apropiere iar eu nu imi puteam lua batul de pe sarpe caci m-ar fi inhatat. Dupa confruntarea de tensiune maxima dintre mine si serpisor, cand am vazut ca nu se mai misca si ramasa fara alte resurse de exterminare a proaspatului meu dusman, am fugit repede cat mai aproape de oamenii mari.

Cred ca dumnezeul serpilor are un mod destul de cinic de a se razbuna pe aceia care fac rau supusilor lui. Cred ca, din fericire, li s-au sters niste fisiere, ceva, pe acolo, underground, ca m-au lasat in pace dupa atatia ani.

Acum spune, daca manac covrigeii astia, o sa ma vrei mai tare? Uite ca sunt in culmea placerii, si culmea!… nu pare a fi una de ordin gastric…

The hand job, daca pot sa-i spun asa, e foarte nereusita. Covrigii sunt mult mai mari decat ar trebui, sunt asezati gresit sau ca si cum cineva ar fi pe cale sa se indoape cu ei in fuga, neconcordand deloc cu figura suava si plina de concentrare subtila a tipei.

I was paralysed with fear. I could hear the person at my door trying to get in. I did not know what to do, and I though that if I’d move, the person would hear me and then I had no way out of this, for sure. When I heard the door opening I took whatever I could grab. And I waited. When the door to my room opened, I hit her. And then I ran away. I could see her body, ’cause it was a she, and it was weird looking, with a big belly and huge boobs, over wich some unkempt hair stood out. I could not see the face. I could only guess her hideous hate.

Then I am in a different place, with some family. The same hideous appearence in her gray-bluish costume, with a weird gun trying, with the certainity of the winner, to kill. All I remember is that I threw a spike at her and that her eyes promised to revenge even if you could see a hint of doubt, and some blood, for once.

And then I woke up. I remembered I had seen “No country for old men” the night before. It is the third time when this happens. I get nightmares from movies with a lot of violence in them. The first one that gave me the nightmares was Mel Gibson’s Passion of Christ. The second, Mel Gibson’s again, Apocalypto. One could say that everything Mel can do is give nightmares to people.

But, boy, this movie was just the best I even seen (>read this with a Southern accent). I think that Bardem did a great job. I still hate thim for having played such a role, because, no doubt, anyone would hate a killer like Chigurh, and it’s still hard for me to make the difference between the actor and the character. That is because he scared me so goddamn much.

And the second thing that makes me say it’s a great movie, eh, well, it’s my bad, but it really tricked me into believeing it was actually made in the ‘70 or so. I mean, really, I tried to find everything that might betray its recent age, but nothing. All the details were so well thought, the hotel rooms, the streets, the people’s clothes, the haircuts, the two kids at the end(that really convinced me). I usually guess the decade when movies were made. This one tricked me, and I had been told it’s new… I just thought I got it wrong. Besides, I was thinking that Woody Harrelson looked older just because of the cameras they used in the ‘70. And at some piont I convinced mself that it was not Tommy Lee Jones who played the Sheriff.
Not that I complain about it, but I still wonder why the killer in the movie turned to be a woman in my dream?

Lucrurile se petrec in felul urmator. Pentru ca ai atatea optiuni minunate de a te distra, poti sa faci cam urmatoarele lucruri intr-o duminica. Poti sa mergi la lacul inghetat, un fel de wanna-be patinoar pentru moment.

Si admiri talentele de a cadea ale altora.

Te holbezi la turta dulce si acadele, in timp ce asculti colinde. Ai zice ca mai e Craciun inca.

Daca vrei sa te odihnesti… poti sa mai astepti pana la primavara.

Oh, americanii sunt aici!

Si Mos Craciun se apara de intemperii…

Si daca te plictisesti rau te poti duce in Las Vegas.

I know a person that has an obsession. It is not such a harmful one, especially for her, since she does not realise she has it. It’s rather annoying for others.

But lemme introduce you to a whole new world first. If you didn’t know yet, there are demons and angels in this world, and when things go bad you can bet that there is a devil around, grinning tar through his teeth at your infortune. And then, angels come in the scene to straighten it all out for you. It’s like the good guys and the bad guys are fighting for your wonderful self, and you just have to sit quiet and pray.

I for one, think the demons can be some pretty groovy dudes. I mean, I can already imagine them, when someone is fighting, that they are wagging their pointed tails back and forth like felines, resting on their trident with their left arm, and chewing on hot coals as if it was popcorn, making comments at each other about who is going to win. I don’t know what the angels do. I don’t have that much imagination.

When somebody starts to argue, when they are swearing, even when they are sick, this person I know (let’s call it P.) feels like god asks to be given some holy water or some incense, holy incense, frickinsense or whatever you call it. Oh, I guess I meant franckincense.

I know for a fact that if I want to challenge her to duel with holy water against the demon, I just have to say something that contains the simplest form of demon in it, like if I say “ce dracu” sau “ce mama dracu,” wich basically means “what the devil,” P will become personally offended and almost feeling like a sinner for only hearing this word.Then comes the holy water around the house and maybe some incense, so my demons go away.

But nothing can rise up to the devilish offense of finding some chewed gum stuck on your door. Purposefully!! It means, no doubt, someone has an agreement with the devil to do some bad things to you. Therefore you can proceed to vigourously irrigate the hallway with holy water to exorcise the blasphemy within the entire block. There you go, little devils, you can’t touch me now!

In societatea actuala, vizualul este deja consacrat ca un element principal in orice. Vorba cea veche, “Ce-i frumos si lui dumnezeu ii place,” a pornit cu siguranta tocmai de la ideea ca nimeni nu poate sa respinga ceva frumos, sa nu aprecieze, sa nu recunoasca valoarea, sau sa nu manifesteze vreo afinitate mai profunda, intru suflet sau trup. Aceasta idee a fost apoi ridicata la rangul de cvasi-axioma prin puterea dumezeiasca, cu care a fost inzestrata.

Frumusetea este peste tot. Sunt atragatoare orasele frumoase, interioarele frumoase, videoclipurile, spoturile publicitare, posterele, afisele. Frumusetea este insa, de cele mai multe ori, reprezentata de femei. Si nu ma refer literalmente la faptul ca femeile sunt frumoase, pentru ca nu asta ma intereseaza chiar acum, ci la vizualul care apeleaza la acest tip de frumusete pentru a vinde. Pentru ca, in fond, societatea se hraneste din evolutie, vanzand sau/si cumparand.

Lucrurile sunt in esenta destul de simple. Eu nu fac parte din nici o miscare feminista, nu consider ca femeile sunt superioare si nici ca barbatii (in majoritatea lor) ar putea trai fara ele. Nu e o problema de interdependenta cat este una ontologica, o stare de fapt, in care trebuie sa traim in armonie. Dar, uneori lucrurile intra in obscuritate cand vine vorba despre abuzul de imagine si de sexualitate. Sa fie oare adevarat ca sexul vinde?

Desi industria pornografica se adreseaza, dincolo de simtul vizual, si altor simturi, ea incepe de la femei, care si ele pornesc de la “look.” Ca si in industria pornografica, imaginea femeii (se) vinde peste tot. In show biz, in advertising, in filme. Simona sensual si Fata de la pagina 5 asigura o mare popularitate “Libertatii.” Intr-una din reclamele Kinder Bueno nu e nici pomeneala de copii, dar mie mi se pare ca totusi Kinder inseamna kinder. Cu toti copiii subintelesi sau nu, domnisoara este destul de matura pentru a fi poate educatoarea lor.

In cele din urma, cu toata sofisticarea milenara a speciei, ceea ce ne vorbeste cel mai bine este ceea ce se adreseaza instinctelor, sentimentelor, partii “irationale” din noi, daca pot sa ii zic asa.

Este intotdeuna iluzia care vinde, insa diferenta dintre iluzie si dorinta este atat de greu de sesizat, incat acestea doua se intrepatrund, ramanad doar hotararea de a “cumpara” sau nu ceea ce vezi. Iluzia este aceea ca odata cu produsul vei deveni si tu mai cool(a) sau mai aratoasa sau mai interesanta. Dorinta, y comprise.

Iar pentru barbati, e la fel de simplu. Tot o iluzie, chiar daca se vede, e o iluzie, pentru ca fata de la pagina 5 nu o sa vina sa iti faca tie curat in lenjerie sexy si nici nu o sa iti spele masina cea noua, luata de la salonul auto (- sintagma care deja merita sa fie trecuta in dictionar la genul feminin). Numai daca nu e cumva prietena ta. Sau doar dorinta. Sau, ma rog, vointa.

Tocmai de aceea femeile, ca sex, vand, si toata lumea cumpara.