Bunissima

Să-È›i spun cam cum stă treaba de Halloween pe aici…

Deci, de Halloween aici copii se îmbracă în tot felul de costume și bat la ușile de prin cartier sau din zona în care locuiesc. Ei fie se adună în grupuri de mai mulți copii cu părinții lor, fie se duc singuri cu părinții, câte un copil ici colo plus părintele aferent. Uneori părinții sunt îndeajuns de într-o ureche, știi, încât să se puna la mintea copiilor și să poarte și ei niște costume ieftine cumpărate de la Wal Mart. Cred.

La trickortreating se dau versiuni în miniatură a pachetelor de bomboane emenems, Starburst, miniciocolățele in gen Twix, Mars, Miiiilky Milky Way, caramele, È™i multe multe altele de care românu’ nu are habar pentru că aici e prea mult din orice, care se pot cumpăra de obicei toate amestecate într-o pungă de un kilogram….

Stai aÈ™a…

De obicei o familie cumpără mai mult de o pungă… O cunoÈ™tință de-a mea mai avea trei pungi pline după trick-or-treat, pentru că Halloweenul e È™i o ocazie bună să bagi zahar în tine fără să te simÈ›i vinovat de a fi irosit atâta bunătate de zahar la pătrățele adică …

Cică iniÈ›ial se dădeau È™i mere, dar cineva a avut bri-lianta idee să bage groaza in lume, răspândind zvonul că vezi doamne s-au găsit lame de ras în merele glazurate È™i dăruite la trickortreat. DeÈ™i nu s-au găsit niciodată dovezi clare sau, mă rog, nu au fost puternice îndeajuns, oamenii au crezut È™i lumea dă acum decât dulciuri că alea sunt mai sigure … nu o să bage ei lame de ras în ciocolată! Și de parcă toata aiureala asta nu ar fi fost îndeajuns, unii iÈ™i mai È™i decoreaza casele cu tot felul de stafii din plastic, crede-mă sunt foarte neverosimile stafiile alea, cu păianjeni, pânze de paianjeni si multe alte chiÈ›ibuÈ™uri.

Cum religia nu îmi scapă nici de data asta È™i - vezi - că vine Crăciunul, trebuie să aduc vorba È™i acum. Ca È™i cu celelalte sarbatori de peste an, biserica a încercat la un moment dat să prostească pleava încă o dată, încercând să asocieze Halloweenul cu o sărbătoare religioasă pe care tocmai o inventase, dar căreia nu i se găsise… “corespondentul păgân,” da, corespondentul peste care sa fie colată. De data asta, clar, nu le-a ieÈ™it prea bine.

Ce-am făcut eu de Halloween? Ce-am făcut…

Pai… copii încep aici să bată la uÈ™a cam pe la apusul soarelui, È™i după căderea nopÈ›ii trick-or-treating se termină. Cu puÈ›ină vreme înainte de apus, fără un scop anume, eu am plecat la magazin. Acolo mi-am amintit că nu aveam nici o bomboană în casă È™i am petrecut vreo câteva ore printre rafturile nesfârÈ™ite de produse menite să provoace diabet dintr-o privire. RezistenÈ›a mea eroică în faÈ›a kilogramelor de glazură, ciocolată, vanilie cu ciocolată, alune cu ciocolată, caramel, biscuiÈ›i, napolitane, cookies, bomboane, jeleuri, prajiturele, piÈ™coturi, madeline, cupcakes, se micÈ™ora pe măsura ce avansam printre rafturile opulente si vesele, promițătoare de viitoare delicii fine. A fost singura data când mi-a părut rău ca nu mai sunt copil.

Cât despre copii adevărați, ei bine noaptea se lăsase deje de ceva vreme, așa că nu am mai luat nimic pentru ei. După ce am înfruntat curajoasă dulcile tentații, mai ales cele care aveau Heath în ele, nu am cumpărat decât niște brownies organice. Dar e okay, am cerut de la cunoștința aia de care ți-am zis ca mai avea trei pungi.. ăăăm am luat de la ea o pungă de bomboane a doua zi după Halloween. Măcar să mă pun și eu în spiritul sărbătorii.

Hehe, È™i tot în spirit sunt È™i azi…

Deși am încercat sa fac și un dovleac. Ăsta e, cam rea imaginea dar asta e.

E un festival care are loc în fiecare an È™i durează două luni. Adică încă mai aveÈ›i timp să aplicaÈ›i pentru viză È™i să veniÈ›i să vizitaÈ›i, bineînÈ›eles, dacă doriÈ›i. Dar cum nu mă preocupă modul în care vă petreceÈ›i vacanÈ›ele (deÈ™i sincer, nu e mare lucru de văzut, la o adică, fac eu rapid un rezumat!) o să merg mai departe în încercarea mea de a îmi aminti cam care e treaba cu festivalu’ asta. Dar mai bine las imaginile pe care le-am imortalizat să vorbească de la sine, sunt foarte elocvente. Imaginile sunt imortalizate cu preÈ›ioasa mea camera foto. A, apropo, am făcut totuÈ™i o mica descriere la fiecare fotografie, ca să aveÈ›i o idee cât de cât despre ce reprezintă.

Unu’ care vindea murături la copii.

O adunătură de oameni.

Decorul general.

Au apărut și unii din Războiul Stelelor în schemă.

Regele cu alaiul său la picnic.

Una care se maimuțărea pe acolo.

Una care nu se maimuțărea.

Una care mustăcea, știm noi de ce.

Un grup (după cum vedeți, fata de mai sus face parte din grupul acesta) de dansatoare indoano-balcano-braziliene (au zis ceva și de România la un moment dat, pe bune) care cică dansau țigănește, așa ziceau ei, dar de fapt erau dansuri orientale din alea din buric, după cum reiese și din îmbrăcămintea lor.

Cam așa a fost. Dacă mai vreți detalii, mă duc înapoi la festival, la cerere. Ma gasiți la numelemeu coadă de maimuță houstonrenaisancefestival punct com

Deci m-am trezit azi de dimineață, adică depinde de fusul orar, dar aici era dimineață, din câte È™tiu eu. Și era cât pe aici să ma duc la magazin să cumpăr ceva pentru ce plănuisem să gătesc. Doar că mi-am amintit că… aici nu există aÈ™a ceva.

Ä‚È™tia nu au magazine, nu au “chioÈ™cul” de la colÈ›, magazinul din bloc, de la parter, nu au măi, nu au. Și cum încă nu am carnet de conducere… È™i nici maÈ™ină, dacă e la o adică, nu mă pot duce nici la supermarket. Și aÈ™ putea să È™i merg pâna la supermarket dacă e o urgență în gen “nu mai am mere sau vreau să fac tocăniță de cartofi” … mmmmmm tocăniță… a, da, dar pentru că aici e încă vară, căldură mare, pentru că mă scot din minÈ›i metrii cubi de maÈ™ini care umplu tot oraÈ™ul, cimentul fierbinte care reflectă lumina soarelui de zici că eÈ™ti pe Venus nu pe Terra, în fine, ideea că aproape nimeni nu merge pe jos aici, toate astea m-au lecuit deja de mersul la supermarket. Poate mai la iarnă când aici o să fie de fapt primăvară pentru că aici iarna cică e o glumă.

Deci, eu vreau magazin. Vreau să mă duc să iau doar o bucată de pâine și un kilogram de cartofi, aia. Despre aia vreau să vorbesc, despre magazinul care nu este. Atât.

Yes, here they make a festival out of everything, you’d think. And yes, there really is an annual hot sauce festival. There were people selling their sauces, even though there was place for more, meaning there were not as many sellers as expected for a hot sauce festival.

People were walking around tasting sauces, buying sauce bottles and jars or the inevitable crap associated with events like this: hats, bowls, nice silk dresses, neckalces, stuff, or sitting at tables and eating mexican food, crawfish sausages, chocolate cheese cake, drinking beer, on the green grass, between the llittle shops, listening to a live zydeco band. Like good little fellow citizen.

We tasted some of the sauces. I was also kind of hungry so I kept tasting and tasting, encouraged by my companion who is an incurable hotness adept. I had to do an emergency stop after I was tricked into eating what must have been the hottest sauce I ever had in my entire life. It kept burning after a while, long after I felt like I was going to puke and my eyes were going to pop out of the eye socket. I do not remember at what point I had a brownie, but it was sure worth. Much better than hot sauce.

We still ended up with numerous bottles of hot sauce, the purpose of which eludes me, but it’s nice to have them and make colorful photos of them (also got a bowl of queso, but that one was not in the photo).

And, since I do not care for the hot sauce, I wish I had bought more brownies.